Bulimia nervoasă reprezintă una dintre cele mai întâlnite tulburări de comportament alimentar. Bulimia este tulburarea de alimentație care se caracterizează prin reprimarea aportului de hrană pentru o perioadă, urmată de o alimentație excesivă ce se precede cu sentimentul de vină și decădere personală.  Crizele repetate de supraalimentare sunt specifice bulimicilor.

Pentru identificarea bulimicului sunt două criterii de diagnosticarea a pacientului:

1. Impulsul irezistibil de a  mânca în exces, urmat de vărsături sau purjare
2. Frica morbidă de a nu deveni gras.

            Bulimia debutează adesea în rândul tinerilor, în special la persoanele de sex feminin.

            Pacientul cu bulimie se vede captiv într-o relație cu mâncarea. Bulimicii sunt adesea obsedați de felul în care se percep pe ei însăși și adesea au ore programate la care să mănânce. În timpul meselor adesea pierd controlul cantității a ceea ce mănâncă și de la 50 gr fistic se transformă în 100 grame, urmate apoi de încă 50 grame, până la terminarea întregii pungi. După ce procesul de mâncat compulsiv a avut loc, bulimicul începe să aibă remușcări și caută metode de a elibera ceea ce a ingerat.

            Un pacient cu bulimie se confruntă adesea cu episoade de vomă indusă, iar acest lucru are efecte negative asupra corpului său:

• Calusuri pe spatele mâinilor, cicatrici prin autoinducerea vărsăturilor;
• Constipație;
• Deshidratarea și hipopotasemie;
• Dezechilibru electrolitic ce poate cauza aritmie cardiacă, stop cardiac, chiar deces;
• Esofagul devine moale și umflat;
• Fluctuații de greutate;
• Gastropareză;
• Infertilitate;
• Oboseală,
• Pierderea sau tulburarea menstruației;
• Sistem imunitar compromis;
• Smalțul dinților, dinții sunt adesea pătați și cariați;
• Trauma orală;
• Tulburări de somn;
• Ulcer.

Pacientul care suferă de bulimie din punct de vedere psihologic este preocupat de:

• Alimentație, forma corpului său și greutatea pe care o are;
• Teama de a nu se îngrășa;
• Cunoașterea a cât mai multe informații legate de alimente și/ sau de activitățile fizice;

Bulimicul va avea un comportament anxios sau iritat în timpul servirii mesei, va deveni sensibil la criticile legate de greutatea sa, forma corpului, exercițiile fizice pe care le practică. Adesea bulimicii se confruntă cu stima de sine scăzută, sentimentul de rușine, dezgust, vinovăție, nemulțumire față de propria persoană, nevoia de control, depresie, anxietate, auto-vătămare sau suicid.

Episodul bulimic este un ritual al pacientului:

• Are loc în intimitate, pe ascuns;
• Are o durată de aproximativ 2 ore;
• Este lipsit de control – nu se poate opri, nu poate să controleze ce și cât mănâncă,
• Are o percepție redusă a ceea ce se întâmplă în jur;
• Este adesea urmat de semtimentul de rușine ce declanșează un comportament compensator.

Cauza exactă a debutului bulimie nu a fost identificată. Bulimia nervoasă este o tulburare stresantă, solicitantă, care adesea duce la excluderea din grupul de prieteni, uneori chiar și din rândul familiei. Pacientul bulimic trebuie sprijinit. Bulimia nervoasă poate apărea nu doar din cauza idealului de greutate dorit, al aspectului în care se vede individul, ea poate apărea pe fondul unor emoții puternice, abuzuri fizice, abuzuri psihice, abuzuri sexuale, depresii. Bulimia este și o boală ereditară, dar poate apărea și la persoanele care țin diete severe.

Pacientul bulimic are adesea greutatea normală și un indice al masei corporale normal (IMC), conștientizează cu greu că are o problemă. El poate fi uneori subponderal sau supraponderal.

Excesul caloric este înlăturat într-un mod nesănător prin inducerea vomei, regurgitare, laxative, diuretice, clisme, diete severe, fasting intermitent pentru o perioadă de timp mult prea mare, privarea de apă pentru o perioadă mai lungă de timp, exerciții intense. Bulimia este o boală care se poate trata. Cercetările au arătat că pacienții cu bulimie care participă la ședințe de grup se pot recupera mai repede decât cei care nu fac terapie și se bazează pe medicamente. Personal, consider că pacientul cu bulimie trebuie să aibă parte de ajutor de specialitate – psiholog, psihiatru, nutriționist și poate cel mai important să se iubească pe sine. Forța și dorința de vindecare vin din interiorul fiecăruia. Cu cât suntem mai dornici, mai motivați, mai devotați în a obține un rezultat care să ne împlinească, cu atât mai mult putem lupta contra viciilor, a mâncatului compulsiv. Un rol important îl are și susținerea familiei și al prietenilor în rândul bulimicilor.

Bulimia este o boală care se poate vindeca. Ca și în cazul altor boli, cu cât este depistată mai devreme și persoana în cauză conștientizează că are o problemă și nevoie de ajutor, cu atât mai repede se va vindeca, dar marele dezavantaj este că oricând pe parcursul vieții situațiile stresante, solicitante pot duce la declanșarea unor episoade de mâncat compulsive urmate apoi de sentimentul de vină, de frustrare.

Bulimia se poate recunoaște dacă la 2 din cele 5 întrebări de mai jos pacientul este sensibil:

• Ești mulțumit de stilul tău alimentar? („Nu” este considerat un răspuns anormal.)
•  Mănânci vreodată în secret? („Da” este un răspuns anormal la aceasta și la celelalte întrebări.)
• Greutatea dumneavoastră afectează modul în care vă simțiți?
• Există cineva în familie care a suferit/ suferă de tulburări de alimentație?
• Ați suferit sau suferiți în prezent de o tulburare de alimentație?

Bulimia ar putea fi prevenită în rândul tinerilor cu ajutorul sistemului de învățământ, prin educarea tinerilor, introducerea noțiunilor de alimentație, importanța alimentației, rolul ei. Prevenirea bulimiei nervoase este necesară pentru construirea unor indivizi, a unei umanități sănătoase la nivel mondial.